Se grabea sa urce, desi simtea o durere tipatoare in glezna stanga. Se urnea cu greu, desi ar fi vrut sa fie oriunde altundeva, oriunde altcandva si mai ales oriunde altcumva...
Apoi a ajuns pe varf, si soarele a orbit-o un pic, dupa care a respirat fericita. Ajunsese ACOLO. Acum putea cobori fericita...
Nimic nu e mai placut privirii decat gri-ul de Bucuresti. Patina aceasta care face parte din noi, din fiecare locatar al blocurilor dispuse dupa cum le tuna tovarasilor de la Planificare, patina aceasta depusa pe fatadele locuintelor noastre spune atatea despre noi...
Nimic nu e mai ciudat decat sa vezi Muzeul de Istorie sablat si ferchezuit, proapspat scos din cutia in care il inchisese poluarea ultimilor 20 de ani (or fi si 30 de cand n-a mai fost renovat...). Bine, bine, cu Cercul Militar adus la lumina ne-am obisnuit repede. La fel si cu cladirile stil rococo, preluate de niste bancheri turci sau hotelieri neaosi.
Dar cu cladirile serioase, in care ne este expusa istoria, sau cu universitatile in care inca se invata prafuit! Asta nu, imi vine foarte greu sa ma obisnuiesc. Si de ce? Pentru ca nimic nu s-a schimbat inauntru, care sa justifice schimbarea de la fata(da). Inauntru, acelasi leopard jigarit (acum si in greva), aceleasi feţe triste, aceleasi materii si exponate...
A ferchezui cladirile gri - standard bucurestean - mi se pare uneori o blasfemie. O salut cu placere de multe ori, recunosc, insa alteori raman trist. Caci patina aia nu cuprinde in ea doar plumbii, nitritii si mizeriile aerului cotidian bucurestean, ci insasi esenta noastra de romani din capitala. Gri-ul acesta care l-a inspaimantat in forma lui umeda si noroioasa pe insusi Carol I, gri-ul acesta intrerupt doar 10 ani de dezvoltarea centrului in anii 20-30, gri-ul acesta persistent 50 de ani peste noi face parte din insusi fiinta noastra. Nu putem trai fara el. Dati-l jos si ne veti lasa orfani, debusolati. Noi nu vrem o capitala vesela, ci una potrivita nevrozelor noastre - caci si Cioran si Ionesco de aici au plecat - vrem sa pastram macar pe alocuri aerul de Bucuresti - poate singura capitala europeana (in afara de Atena, bineinteles) in care locuitorilor le este complet indiferenta culoarea locuintelor proprii si in care singurul concurent al gri-ului este albul primavaratic de la baza copacilor... (invins si el spre toamna, cand vin ploile, si transformat in omniprezentul gri).
Iata de ce si cei ce pleaca dintre noi in tari cu apa calda, cand revin se apuca sa fotografieze in draci cladirile gri... Se regasesc in ele, le respira si le repudiaza totodata, incercand sa scape macar dupa atatia ani de gri-ul copilariei... si totusi, oricata spoiala ar purta ei la suprafata, chiar si sablati sa fie, n-o sa poata fi in tara lor adoptiva decat la fel de gri ca fiecare dintre noi, astia ramasi aici. Romanii SUNT gri. Oare e chiar atat de greu de inteles? Si nu vad de ce n-ar fi un motiv de mandrie, in definitiv gri-ul evita tocmai extremele...
ps.
Stau si ma intreb, oare ingerii isi curata periodic penele? Nu de alta, dar de-a lungul miilor de ani ar cam avea si ei nevoie de mentenanta...
Prietenul este o specie rara, care tocmai trece prin niste mutatii profunde. De fapt, specia se imparte in mai multe rase...
Amicus Profondis, sa-i zicem, nici nu zboara, nici nu are un gust bun daca este fript. Dimpotriva, este cam lipicios. Atunci cand vrei sa scapi de el, sa-i dai un sut, el ramane aproape de tine. Poate ca nici el nu stie de ce. Il injuri, ii dai cu flit, il ignori, ii faci mizerii.... el revine, bleg, constant si aproape enervant. Te iarta. Si cu cat indraznesti sa-l chinui mai tare, cu atat te iarta mai mult. Este prietenul desavarsit. Numai ca uneori, mai ales cand ti se baga pe gat, te cam sufoca... Este lipicios, de-aia!
Amicus Desideratis - iertati-mi latina aproximativa, dar rasa asta denota mai multa ratiune in relatia cu tine. Este prietenul pe care ti-l doresti, nu neaparat il ai, dar care iti apare uneori in viata. Spre deosebire de primul, cu acesta te intelegi inca de la prima privire, iti face un mare favor inca de atunci, iti schimba poate chiar viata, apoi exact cand are nevoie de tine i-o tragi la mare fix de pleaca invartindu-se... De ce e de dorit? Pai simplu, desi nu e la fel de talamb-lipicios ca primul, are ceva in el care-l obliga sa nu rupa legaturile cu tine, in ciuda marii flegme pe care i-ai tras-o cat se poate de omeneste direct intre ochi (nu c-ai fi vrut, dar, nu-i asa, "te obligau timpurile si n-ai avut ce face"). Omul modern are si un privilegiu: tehnologia il ajuta sa gaseasca o punte subtire-subtire, si totusi o punte, pe care sa o traverseze catre tine din cand in cad: e-mail-ul. Nu, nu mailul in care sa-ti scrie patetic ce mai face in viata. Nu. Ci o glumita ici, un .avi colo, sau chiar linkul catre un articol de duh. Atat. Acestuia ii raspunzi si tu, la fel de pervers, dar cu constiinta incarcata, scriindu-i neinvitat ce mai faci tu in viata si cat de rau iti pare ca nu va vedeti. Mai josnic, mai pui si poze, asa, pe rana. Amicus desideratis este poate cel mai bun tip de prieten, pentru ca depinde doar de tine sa relegi prietenia, nu de el. Evident, s-a fript cu ciorba ta, acum asteapta-te sa-ti sufle si-n iaurt. O sub-rasa a acestei rase este cea a prietenilor din copilarie. Desi nu v-ati lovit/jignit intre voi, tineti legatura din cand in cand prin exact acelasi metode. Nu va vorbiti, dar stiti ca existati. Rareori, la 2-3 ani cand va intalniti intamplator, reluati discutia de unde ramasese data trecuta. Este atat de natural si de normal, incat stii sigur ca atunci cand vei avea nevoie de ei iti vor sari in ajutor. Si tu lor.
Amicus Comunis - pe-asta-l vezi cam peste tot. Ii zici "prieten" dar de fapt e doar un amic. Gasiti la duzina, tii la ei - si ei la tine - pe o perioada limitata. Culmea e ca exact acest gen de "prieteni" iti fura cea mai mare parte a timpului. Cand ai un necaz insa, sau cand incepi sa puti a hoit, pleaca spre zari mai largi. Si reciproca e valabila. Feriti-va de prea multi "prieteni". Nefericirea noastra atarna de prea multe ori de ei.
Amicus Perversis - te pozi baza pe prietenia sa atat timp cat are un interes la tine. Cei care te ranesc cel mai puternic, dar si a caror rana se vindeca cel mai repede. Aici intra iubitele trecute, amantele, amantii, sefii si subalternii laolalta. Uneori si colegii de munca, dar acestia sunt putin mai sus, in cealalta categorie.
Amicus Infidelis - asta esti tu. Iti esti pe departe cel mai mare dusman. Iti ierti chestiile impardonabile, taci cand ar trebui sa ridici tonul si te infumurezi cand ar trebui sa pleci capul. Daca te bazezi pe propria ta prietenie esti, simplu, un prost. Caci ce incredere sa ai intr-un om care iti da intotdeauna dreptate, nu te raneste niciodata, si daca totusi o face isi gaseste mereu scuze?
Imi amintesc si acum de ziua in care cantam impreuna cu un prieten de copilarie in spatele cabanei Padina, Don't let me down a celor de la Depeche Mode... Apoi am inceput sa radem, sa plangem si sa ne dam de-a dura pe panta din spatele cabanei, pe langa trunchiurile de copaci taiati demult...
Aveam 13 ani si lumea era inca a noastra.
Playing the Angel este ultimul album al celor de la Depeche Mode.
Intunecat, greu, zgomotos si mai ales dur, inspaimantat si linistit totodata. Masiv si fluid deopotriva.
Este absolut ciudat cum poti ramane fidel unor oameni pe care nu-i cunosti, pe care i-ai avut idoli in copilarie, a caror viata iti smulge o lacrima atunci cand o recitesti si a caror muzica reuseste sa te farmece dupa atatia ani!
Copilul din noi probabil ca moare cel mai greu.
Eu unul as vrea sa traiasca mereu. Damaged people, yes, da' vii! :D
Prostul este, ca si ingerul, foarte aproape de noi in fiecare zi. Unde te astepti mai putin, dai de un prost. Cand te astepti mai putin, apare un prost. La fel ca ingerul, prostul este omniprezent, fara a iesi neaparat in evidenta decat atunci cand este realmente nevoie de el.
Prostul este ingereste convins ca are o misiune. Misiunea sa este aceea de a iti demonstra ca tu esti mai prost ca el. Dedica atata energie, convingere si efort sa isi atinga acest tel, incat uneori este la fel de supraomenesc ca un inger. Uneori, prostul este chiar meticulos in ceea ce face, iar acestei prostii meticuloase unii i-au gasit si un nume: munca.
Prostul, asadar, abunda mai ales la locul de munca. Il gasesti dimineata, stand si privind tamp la tine din fata portii institutiei. Te saluta, dai mana cu el, o saluti, te duci sa-i dai raportul, mancati impreuna. Uite, aici e o diferenta intre prost si inger: ingerii nu au sex (asta ramane de discutat....) pe cand prostii vin de ambele sexe.
Sursa prostiei este inepuizabila, la fel ca si sursa puterii ingerilor, desi am putea spune ca difera... Din acest motiv, prostul este intotdeauna plin de energie. Uneori prostul este chiar binevoitor si se straduie sa-ti faca servicii. Atunci cand iti dai seama ca mai rau te incurca, se supara, caci in prostia lui el este convins ca ti-a facut un bine.
Marea diferenta intre un prost si un inger tine insa de domeniul spiritualului - unu-i plin de duh, altuia ii lipseste, ca sa zicem asa, din abundenta. De unde si expresia: slab de inger. Sa nu se inteleaga din asta ca prostul este un fricos, nu, nicidecum. Curajul prostesc a fost demonstrat de prea multe ori ca sa fie pus la indoiala. Totusi, comunicarea intre prost si ingerul sau este intrerupta. Poate pentru ca ingerul considera ca prostul ii este foarte asemanator si se fereste. Sau poate ca prostului ii repugna sa fie ghidat de cineva, la urma urmei, cu nimic mai bun ca el.
Asadar, cum fiecare avem ingerul nostru pazitor, tot asa avem si prostul nostru. Uneori avem mai multi. Fiecare se preocupa pentru binele nostru in felul sau. Uneori reusesc, alteori nu. Cu deosebirea ca ingerii pot ierta prostii, pe cand cei din urma sunt prea prosti ca sa recunoasca un inger.
Iar noi, astialaltii desteptii, sa nu credem ca nu suntem si noi, la un moment dat in viata, prostul cuiva. Nu-i nimic rusinos in asta.
La urma-urmei, ce e atat de rusinos sa fii un inger?
...Toamna este anotimpul care ma motiveaza cel mai mult. Mai mult chiar decat primavara. Caci primavara stau cu gandul la vara si la plajele care urmeaza sa ne friga talpile (si buzunarele....), vara imi este prea cald ca sa ma mai gandesc la ceva, iar iarna cam inghet... :)
Toamna asta este cel putin ciudata. Uda rau, tocmai cand trebuia sa fie uscata, si friguroasa tocmai cand ne spuneau la teve ca vom trece din vara direct in iarna si viceversa, ceea ce amana venirea vremii reci pentru sfarsitul lui octombrie, mijlocul lui noiembrie....
Dar nu sunt singurul asupra caruia toamna are un efect dinamic: uitati-va la Marele Circ. Nu, nu la Formula1, ci la Parlamentul Romaniei. Cu un Presedinte atoate-stiutor si cuvantator, cu un guvern razganditor, macar un parlament coerent sa fi avut si noi.... Da' de unde! Aceleasi moace patibulare, aceleasi apucaturi si grohaituri ca in fiecare an... Ma intreb uneori: de ce ii votam? Daca stiti raspunsul, puteti comenta....
Baby, I know we're on our way....
Astazi am luat cea mai infecta pizza mancata de mine ever!
O puteti gasi in pasajul de la metroul Victoria, la patiseria de pe partea stanga cum treci din statia de jos inspre cea de sus.
Pentru numai 15.000 de lei vechi (1,5 RON) va puteti delecta cu un aluat de 2 cm, moale, sleit, lipicios si fara gust, peste care s-a intins un strat de 2mm de cascaval, ciupercute chinezesti de la cutie si ceva ketchup de provenienta necunoscuta. Stratul de 2 mm aduce cat de cat a gust de pizza. Restul... hmmm...... {:-<{BBB
Pe de alta parte insa, ma gandeam eu, este foarte important sa sfarsesc saptamana pe un ton pozitiv. Nu e dracu' atat de negru si nici apa atat de uda pe cat pare. De exemplu, nevoit sa inghiti un strat gros de porcarie sleita, te poti concentra numai pe stratul gustos de deasupra.... Nu? Chestie misto de aplicat in viata...
Asta imi aduce aminte de o mica povestioara budista: cica era un om fugarit de un leu fioros. Fuge el ce fuge, si ajunge pe marginea unei prapastii. Se uita in spate, speriat, si cand vede leul aluneca in prapastie. Cu o ultima sfortare, se prinde de niste radacini din peretele prapastiei. Cand se linisteste praful, deschide si omul nostru ochii si se uita in sus. Sus, privind la el de la 2 metri, maraia fioros leul, salivand. Se uita omul nostru in jos.... la vreo 15 metri sub el, colcaiau niste cobre... Se uita omul nostru in fata sa, oftand, si deodata vede o fraguta. Obosit, intinde mana, ia fraguta si-o mananca. Ce dulce era fraguta aceea!...
A plouat 2 zile in Bucuresti si deja e tema de dezbatere nationala....
Surprinzator cum 10cm de apa pe strazi pot monopoliza discutiile de la o cafea/tigara/pauza de intins oasele...
Cel mai haios mi se pare ministrul de interne, dl. Blaga, care s-a specializat in buletine hidrologice dupa cate se pare... :p Ar trebui sa i se schimbe titlul din ministru de interne in Ministrul Apelor Interne.... Se pricepe de minune sa citeasca rapoartele intocmite de specialistii de serviciu, iar ratingul televiziunilor se masoara deja in metri cubi pe secunda. Oare daca Doamne-fereste o sa ia Bucurestiul foc, in ce vom mai masura nefericirea noastra? In candele, in lucsi?
Ma intreb, iarasi, ce ne-am face daca ar veni o furtuna de genul Karinei sau Ritei cu care au fost blagosloviti americanii? Si nu full-scale, cu vanturi de 250km/h, ci doar asa, cu rafale de 100km/h si trei zile de ploaie torentiala. Oare atunci s-ar ineca si Catalin Radu Bolboroase si toti colegii lui care ne fac viata de rahat atunci cand incercam sa stim si noi ce mai e prin Romania?
....................
O priveam astazi de dimineata cum inca se agata cu tot ce putea de somn, cuibarita intre plapumi. Un inger adormit si morocanos daca il scoli din somn. Dar e ingerul meu, ma gandeam eu, si este de-a dreptul o taina de care ma pot bucura eu si numai eu, s-o vad adormita si gemand usor, impingandu-si capul mai mult in perna, ca un protest incapatanat impotriva trezirii la realitatea unui univers lichid... Da, sunt Marele ei Preot, si camaruta noastra este Sfanta Sfintelor, in care o pot adora cand si cum vreau eu.... Dar e ingerul meu, ma gandeam eu si apoi m-am dus sa ma spal pe dinti.
Elsewhere....
Apropo de ingeri: Depeche Mode si-au lansat noul single - Precious.... Happy, happy, happy! Si unde mai pui ca vor iesi si cu un album intreg luna viitoare! Don't miss it! : www.depechemode.com
Pana ne recitim: ploaie placuta!
Ploaia e mai tare ca noi.
Respiram, transpiram, urinam, ne miscam printr-un univers gazos si ignoram norii care se aduna deasupra noastra.
Pana intr-o zi.
Si atunci, cand tot ce am scos din noi si din jurul nostru ni se toarna direct in crestet, ne miram ca proasta in targ: io-teeeee, ce de ploaie, muica!
Ploua.
Ploua cu toate mizeriile pe care le-am ridicat spre cer in ultima vreme. Ploua si ne cad toate in cap, de-a valma, lasandu-ne muti si cu mana la gura. Unii ne sfatuiesc sa ne spalam mai putin. Sigur, totul are o logica. Daca ne vom spala mai putin, vom bea apa mai putin, vom urina mai putin si vom transpira mai putin. Eventual vom respira mai putin.
Si atunci va ploua, bineinteles, mai putin. Sau poate chiar deloc. Vezi, conducatorii nostri au inteles pe deplin care este problema tarii asteia: romanii se pisa pe tara lor si apoi trag apa. Daca ar inceta acest sport, atunci n-am mai avea nici inundatii, nici ploi torentiale. Nu-i asa?
...Si astazi e doar prima zi de toamna. Se poate spune ca ne-am facut-o cu mana noastra.
Ok.
M-am hotarat. De acum incolo imi trag un blog.
Hi. Sunt lollipop. Sugiuc pe romaneste. Acum stii ce ai de facut.
